1 an. Ce mi-am promis la plecarea de acasă?

Plecare noastră din România nu a fost o decizie luată cu mult timp de gândire, nu pot să spun că visam la asta. Nu, a fost din scurt. Prevăzută, dar grăbită.

Noi nici nu am spus că vom emigra la propriu, ci că venim să vedem cum e. Ştiţi voi, multă lume spune ba că e bine şi frumos în Germania, la fel de multă lume că e greu şi urât. Noi am zis să ne dăm şansa asta, doar pentru a reuşi să scăpăm de o nenorocită de Borrelioză şi pentru a nu regreta toată viaţa că nu am dat curs unei oportunităţi.

Am venit şi bine am făcut. Mie îmi place mai mult decât am crezut, am găsit români buni şi frumoşi, români ca cei despre care vedeam la România te iubesc la ediţiile despre oamenii care au reuşit, exemple frumoase. Nu ştiu cum, conjunctura, karma, Dumnezeu i-a adus în vieţile noastre. Sunt românii care îmi amintesc ce mi-am promis la plecarea de acasă:

• Să nu îmi uit rădăcinile
• Să nu îmi denigrez niciodată ţara 
• Să încerc să ajut cât pot alţi români de acasă şi de departe
• Să rămân omul care a plecat
• Să-mi fac părinţii mândri şi eu să mă mândresc cu ei

Nu, de la mine nu veţi auzi vreodată că "România e o ţară de rahat" sau că "românii sunt răi şi alte cele", pentru că România care m-a crescut e frumoasă şi bună, iar românii care au trecut prin viaţa mea şi care încă sunt, sunt oameni de toată isprava. 

Astăzi s-a împlinit fix un an de când ne-am mutat în Germania. Ţară care ne-a primit şi despre care, la fel ca şi despre ţara natală, nu voi spune vreodată ceva de rău. Desigur, lucrurile nu sunt perfecte, dar nimeni şi nimic pe lumea asta nu este perfect, cu excepţia Celui care ne-a creat şi ne ţine pe pământ oriunde şi oricum. 

Mulţi prieteni m-au întrebat cum este, cum a fost pentru noi mutarea? A fost şi greu şi uşor, a fost frumos şi stresant, dar am reuşit să facem ceea ce ne-am promis. Nu singuri, ci cu ajutorul multor oameni de bine, români, nemţi, unguri... oameni buni şi atât. 

O altă întrebare constantă a fost: vă mai întoarceţi? Nu ştim dacă în curând, dacă mai târziu sau dacă vreodată... ştim doar că vrem să trăim frumos şi să facem bine oriunde ne-am afla. În plus, am de gând să-mi ţin promisiunile de mai sus. 

A fost un an altfel din viaţa noastră, un an al cunoaşterii altei lumi şi al cunoaşterii de sine, al fricii şi al curajului totodată, un an care ne-a învăţat să preţuim tot ce avem: fiecare telefon acasă, fiecare clipă împreună, mâncarea, muzica, fiecare zâmbet primit şi întors către cineva. 

Vă mulţumim tuturor, pentru tot ce aţi făcut sau aţi simţit cândva pentru noi! Rămâneţi sănătoşi!

Grădiniţa în Germania, pe timp de pandemie

Deşi iniţial am fost reţinută, am decis totuşi să scriu pe scurt despre cum s-a reluat (în cazul nostru a început) activitatea grădiniţelor în Germania, chiar pe timp de pandemie cu noul Coronavirus. 

În primul rând, încă de la înscriere am primit o broşură cu mici îndrumări privind mersul copilului la grădiniţă: ce să ducem, ce se întâmplă acolo, activităţi, program, cine sunt doamnele educatoare-îngrijitoare de la grupa copilului şi multe alte detalii. Pe lângă asta am primit contractul pe care a trebuit să-l semnăm cu grădiniţa. Da, pentru că pe lângă drepturi, părinţii au şi obligaţii.

Apoi, pe timpul verii, cred că era august când am fost sunaţi şi ni s-a comunicat data de 3 septembrie, ca fiind prima zi în care să o ducem pe Sofia. A picat joi, dar aşa era organizat încât copiii au mers oarecum etapizat, în special cei noi. 

Cu trei zile înainte de a începe practic, am primit un formular cu o declaraţie pe propria răspundere în care a trebuit să bifăm sau să specificăm dacă copilul a călătorit în zonele de risc sau a avut contact direct cu cineva care a călătorit în zonele de risc în ultimele 14 zile. Bifat, semnat, m-am prezentat cu formularul în prima zi. 

Accesul adulţilor în grădiniţă se face până în ora 9, pe bază de cod, reînnoit săptămânal, cu mască. Copiii intră şi stau fără mască. La intrare este dezinfectant. Intri, te dezinfectezi împreună cu copilul apoi el merge la garderobă. Acolo îşi schimbă papuceii şi merge să se spele pe mâini şi abia apoi intră în sala de grupă, iar părintele pleacă acasă. 

La grădiniţă sunt 11 copii în grupă şi au 3 îngrijitoare :))) Da, 3 la 11 copii, WOW! Fiecare copil are aşa: sertar propriu pentru fişe, cuier propriu, cutie de plastic proprie pentru diverse lucruri personale, sacoşă textilă proprie în care se pun hainele de schimb, sertar pentru papucii de afară... toate separat de ceilalţi, toate cu poza copilului lipită pe ele, pentru ca cei mici să le găsească singuri şi rapid. 

Ce să vă mai spun... trebuie să duci copilului: jachetă de ploaie, pantaloni de ploaie şi cizmuliţe de cauciuc, pentru că iasă afară pe timp ploios şi noroios şi se joacă. Nu e dacă vrei... trebuie :) Iasă zilnic în grădină, iar acum, din cauza pandemiei nu au acces toţi peste tot, ci sunt împărţiţi atât pe timp, cât şi în diferite perimetre, astfel încât fiecare copil să rămână în contact doar cu ceilalţi 10-11 şi cu doamnele lui şi atât. 

Multe reguli, o adevărată "dictatură" aş spune eu:))). Da, există şi aşa riscul îmbolnăvirii, dar este mult diminuată extinderea rapidă. Pentru că un copil bolnav nu intră în contact cu alţi 29, ci cu 10. Iar în curte, la fel. Doamnele poartă măşti, dar zâmbesc mult cu ochii. Copiii nu respectă nicio distanţă socială în sala de grupă, se joacă toţi cu toate jucăriile, nu sunt restricţionaţi de la nimic. 

De ce am scris toate astea? Pentru că mi-a plăcut, pentru că eu cred că este o adaptare la situaţie în cel mai echilibrat mod posibil. Pentru că regulile sunt mai mult pentru cei mari  şi mai puţin pentru cei mici, dar ei sunt protejaţi. 

Şi Da, se poate face şi la noi, în România, nu este foarte greu. Dar nu cu o doamnă la 30 de copii, garderobă comună, grup sanitar comun la toată grădiniţa şi toţi copiii în curtea grădiniţei deodată şi peste tot. Aşa nu. Degeaba le luăm planşele de pe pereţi, le punem mască şi îi îndepărtăm la propriu de prietenii lor, dacă acolo unde este cel mai important nu facem nimic. Problema este de fond, nu doar de contextul pandemic actual.

Aveţi grijă de voi şi de copiluţi, să rămânem sănătoşi!

Prietenie fara frontiere - AgroFeminin 19.07.2020

Sunt convinsă că vi s-a întâmplat şi vouă să cunoaşteţi pe cineva doar "de pe Facebook" şi să vă doriţi să întâlniţi persoana respectivă.

Eu am "păţit-o" la scurt timp după ce am cunoscut fetele mele dragi pe grupul creat de mine cu atât de mult drag - AgroFeminin. Atunci când iubeşti ceea ce faci se numeşte pasiune şi abia apoi job. Eu cred că asta fac toate prietenele mele, pe care le-am descoperit pe parcursul acestor ani, le-am cunoscut doar virtual pe toate până la data de 19 iulie anul acesta. 

În contextul mondial cu pandemia CoVid 19, întâlnirea noastră a fost una programată, apoi anulată şi la final... surprinzătoare :) Ne-am văzut, am povestit, am savurat delicii produse în fermele şi gospodăriile fetelor şi am vizitat Mânăstirea Polovragi. 

Timpul a fost scurt, a plouat mai mereu, dar atmosfera a fost de poveste. Am râs şi m-am simţit cu ele de parcă am fi fost prietene de-o viaţă.

Aş putea să scriu despre fiecare, dar prefer să o fac în mod distinct, le veţi cunoaşte pas cu pas din recomandările pe care le voi face. Nu pentru că ar mai avea nevoie, ci pentru că merită şi mă mândresc cu aşa prietene.
Rodica Dilganu, Georgeta Dicu, Nicoleta Baesiu, Rodica Pana-Dinica, Flori Minzat ma bucur că am reuşit! Mariana Lucan, Nicoleta Dragomir data viitoare neaparat să fiţi prezente! 

Abia aştept o dată viitoare. Fetelor, vă mulţumesc pentru timpul preţios!

Pozele spun mai multe decât aş putea eu descrie în cuvinte...

Prietenie dincolo de graniţele... Norvegiei

Christine Jonassen este fermiera care mi-a devenit prietenă tocmai din... Norvegia. Ce ţi-e şi cu Facebook-ul ăsta. Să vă spun povestea din spatele unui reportaj!

Pe Christine Jonassen am găsit-o pe un grup al femeilor din agricultură din toată lumea. O femeie care îşi face tractor personalizat şi în culoarea roz nu este orice femeie. Exact asta mi-am spus când am văzut postarea ei în grupul respectiv cu tractorul CASE IH 130 Vestrum culoarea roz, personalizat cu numele ei. 

Am întrebat-o cât a costat-o bijuteria şi în cât timp i-a fost livrat, apoi despre pasiunile ei, ce fermă are... Mi-a spus că îngrijeşte 200 de vaci,  majoritatea din rasa Charolaise, dar şi câteva Norvegian Red, în satul Saura din nordul Norvegiei, după ce a moştenit ferma de la tatăl ei. Pe tractor a plătit 1 milioan de coroane norvegiene, echivalentul a 90.300 de euro.

Peisajele din pozele ei sunt de poveste, mi-aş dori ca într-o zi să îi pot onora invitaţia de a o vizita.  

Mi-a mai spus că are doi copii mici (de aproape 4 ani şi 1 an) şi împreună cu logodnicul ei trăiesc din creşterea vacilor. Nu este uşor, munca este multă, dar satisfacţia este pe măsură. 

Mi-a povestit şi cum arată o zi din viaţa ei, în ferma din nordul Norvegiei, cum vinde laptele şi brânza şi ce planuri de viitor are, dar nu vă mai spun aici, am scris în revistă 😉

Acum scriu constant cu Christine, despre vreme, viaţă, copii... ca două bune prietene. O simt simplă şi sinceră, pe sufletul meu.

Mesajul Christinei pentru fermierele din România: You can do it! Stay strong. (Puteţi face asta, fiţi puternice!)

Multumesc mult Christine pentru poveste şi pentru prietenie, te apreciez sincer!

În Augsburg - prima plimbare în centru

Ştiaţi că oraşul Augsburg a fost fondat de împăratul Augustus? De acolo şi numele... 

În 1988 s-au sărbătorit 2.000 de ani de la prima datare a oraşului, pe vremea aceea doar aşezare. Este aşadar unul dintre cele mai vechi oraşe ale Germaniei. Şi în top trei "oraşe verzi" din ţara asta, cam atât de multă verdeaţă este, uimitor!

Este oraşul cu mai multe poduri decât Veneţia. Da, da, dar ştiţi de ce? Pentru că este efectiv străbătut de canale în lung şi-n lat. Fascinante sunt casele vechi în care accesul se face efectiv peste podeţe. 

Königsplatz (Augsburg)

Prima noastră oprire a fost în Königsplatz (Augsburg) o intersecţie a mai multor străzi şi un important nod de circulaţie, cunoscută şi sub numele de „triunghiul de opriri”. Joacă un rol central în transportul local al  oraşului, împreună cu gara principală. Aici este şi Parcul Ciorilor, nişte copaci imenşi în care sunt mii de ciori, ocrotite de lege desigur. 

În mijlocul parcului este o fântână cu o piscină rotundă - Fântâna Thormann, încă din 1880. Creată de Alfred Thormann, este considerată prima structură din beton din Augsburg.

Biserica Evanghelistă Sfânta Anna (Augsburg)

Biserica Sfânta Anna din Augsburg, cunoscută şi sub numele de Biserica Anna sau Annahof, este o clădire construită de Cameliţi în 1321. Biserica este situată pe zona pietonală Annastraße de astăzi. Sfânta Anna combină stilurile arhitecturale de la gotic la clasicism.

Apoi am văzut:

• Primăria - o clădire impunătoare arhitectural, dar şi ca dimensiune, are în interior o cameră al cărei tavan e "poleit" cu aur. Aici VIDEO!
• Centrul Vechi
• Magazine mici de artizanat, unde produse lucrate manual de oameni din toată lumea se vând special pentru a ajuta populaţia nevoiaşă din Africa
• Mânăstirea din Centrul Vechi

Am mâncat îngheţată şi cam atât. Vă las câteva imagini, să vedeţi ce v-am povestit mai sus.
Pupici, take care!

P.S. Mulţumim oamenilor dragi sufletului nostru care ne-au fost ghid :)