Sunday 7 June 2020

Prietenie dincolo de graniţele... Norvegiei


Christine Jonassen este fermiera care mi-a devenit prietenă tocmai din... Norvegia. Ce ţi-e şi cu Facebook-ul ăsta. Să vă spun povestea din spatele unui reportaj!


Pe Christine Jonassen am găsit-o pe un grup al femeilor din agricultură din toată lumea. O femeie care îşi face tractor personalizat şi în culoarea roz nu este orice femeie. Exact asta mi-am spus când am văzut postarea ei în grupul respectiv cu tractorul CASE IH 130 Vestrum culoarea roz, personalizat cu numele ei. 


Am întrebat-o cât a costat-o bijuteria şi în cât timp i-a fost livrat, apoi despre pasiunile ei, ce fermă are... Mi-a spus că îngrijeşte 200 de vaci,  majoritatea din rasa Charolaise, dar şi câteva Norvegian Red, în satul Saura din nordul Norvegiei, după ce a moştenit ferma de la tatăl ei. Pe tractor a plătit 1 milioan de coroane norvegiene, echivalentul a 90.300 de euro.

Peisajele din pozele ei sunt de poveste, mi-aş dori ca într-o zi să îi pot onora invitaţia de a o vizita.  






Mi-a mai spus că are doi copii mici (de aproape 4 ani şi 1 an) şi împreună cu logodnicul ei trăiesc din creşterea vacilor. Nu este uşor, munca este multă, dar satisfacţia este pe măsură. 

Mi-a povestit şi cum arată o zi din viaţa ei, în ferma din nordul Norvegiei, cum vinde laptele şi brânza şi ce planuri de viitor are, dar nu vă mai spun aici, am scris în revistă 😉

Acum scriu constant cu Christine, despre vreme, viaţă, copii... ca două bune prietene. O simt simplă şi sinceră, pe sufletul meu.








Mesajul Christinei pentru fermierele din România: You can do it! Stay strong. (Puteţi face asta, fiţi puternice!)

Multumesc mult Christine pentru poveste şi pentru prietenie, te apreciez sincer!