Monday 25 May 2020

În Augsburg - prima plimbare în centru

Ştiaţi că oraşul Augsburg a fost fondat de împăratul Augustus? De acolo şi numele... 

În 1988 s-au sărbătorit 2.000 de ani de la prima datare a oraşului, pe vremea aceea doar aşezare. Este aşadar unul dintre cele mai vechi oraşe ale Germaniei. Şi în top trei "oraşe verzi" din ţara asta, cam atât de multă verdeaţă este, uimitor!
Este oraşul cu mai multe poduri decât Veneţia. Da, da, dar ştiţi de ce? Pentru că este efectiv străbătut de canale în lung şi-n lat. Fascinante sunt casele vechi în care accesul se face efectiv peste podeţe. 

Königsplatz (Augsburg)

Prima noastră oprire a fost în Königsplatz (Augsburg) o intersecţie a mai multor străzi şi un important nod de circulaţie, cunoscută şi sub numele de „triunghiul de opriri”. Joacă un rol central în transportul local al  oraşului, împreună cu gara principală. Aici este şi Parcul Ciorilor, nişte copaci imenşi în care sunt mii de ciori, ocrotite de lege desigur. 

În mijlocul parcului este o fântână cu o piscină rotundă - Fântâna Thormann, încă din 1880. Creată de Alfred Thormann, este considerată prima structură din beton din Augsburg.

Biserica Evanghelistă Sfânta Anna (Augsburg)


Biserica Sfânta Anna din Augsburg, cunoscută şi sub numele de Biserica Anna sau Annahof, este o clădire construită de Cameliţi în 1321. Biserica este situată pe zona pietonală Annastraße de astăzi. Sfânta Anna combină stilurile arhitecturale de la gotic la clasicism.

Apoi am văzut:
  • Primăria - o clădire impunătoare arhitectural, dar şi ca dimensiune, are în interior o cameră al cărei tavan e "poleit" cu aur. Aici VIDEO!
  • Centrul Vechi
  • Magazine mici de artizanat, unde produse lucrate manual de oameni din toată lumea se vând special pentru a ajuta populaţia nevoiaşă din Africa
  • Mânăstirea din Centrul Vechi
Am mâncat îngheţată şi cam atât. Vă las câteva imagini, să vedeţi ce v-am povestit mai sus.
Pupici, take care!

P.S. Mulţumim oamenilor dragi sufletului nostru care ne-au fost ghid :) 



































Friday 1 May 2020

Din amintiri

Azi e una din zilele alea în care aleg să fac măcar o chestie pentru mine. Bine, e şi 1 mai, dar dacă tot nu e cu mici, bere, reuniune de familie... am zis să o dau pe relaxare şi voie bună. Şi m-au năpădit amintirile pentru că:

  • Casa e mai verde
Prima bucurie a fost sosirea celor doi copaci în casa noastră. Era vorba să fie plante decorative, dar de fapt sunt... copaci în bună regulă. Bine primiţi, Sofia cred că vrea să putrezească unul, aşa multă apă îi cară :))) Cumva, trebuie să o conving că, deşi pare, nu e o cămilă. Pauliciu se uită cam ciudat la ei, sper să nu i se pună pata. Îmi era dor de mai mult verde, de plante pe care nu doar să le văd pe geam, ci să le simt cumva, să fie ale mele, să le iubesc.
  • 90 de pagini dintr-un foc

Atât am reuşit să citesc astăzi dintr-o carte veselă, uşoară şi care mă relaxează: Sophie Kinsella - Supermenajera, şi asta a fost a doua bucurie. Îmi place să citesc, dar cele mai multe cărţi au fost aşa... pe furate, noaptea după ce adorm copiii sau pe unde apucam câte 2-3 pagini. Deci e o realizare 90 de pagini deodată. M-am oprit pentru că am vrut să scriu aici.

De fapt, ideea a fost să pun câteva poze din amintiri, pentru că am "răsfoit" blogul şi pagina de Fb şi mi-am dat seama cât de frumos a fost înainte de pandemie şi cât de frumos va fi şi după. Mai ales că vom ieşi mai buni şi mai umani din asta, eu aşa sper. Am un folder cu "poze de scos" de acasă, acolo am selectat vreo 200 şi le-am printat. Vă rog să nu uitaţi să printaţi poze, nu neglijaţi. Ştiu că se pot recupera de pe harduri şi altele, dar poza în mâna omului e sfântă, vorba bunicilor :)

Las, aşadar, câteva poze din amintirile de acasă, pe astea de aici le simt mai aproape de azi. A fost frumos şi va mai fi, e doar o perioadă ciudată. Faceţi ceea ce vă place, fie cât de puţin, alegeţi să vă iubiţi şi să permiteţi-vă mici bucurii, meritaţi. Fiecare merităm să ne bucurăm de ceva! Pentru mine, momentele astea sunt dintre cele mai fericite din ultimul an doar: la bunici, la mall, la mare, în grădină... frânturi din viaţa noastră minunată dinainte de Germania.

Keep calm and smile! Life is a miracle!